Bilete Mici crime conjugale @ TNRS - Scena Digitala - Online

Mici crime conjugale @ TNRS - Scena Digitala

Online, Romania

Cumpără bilete

Nr. bilete
Acces Online
30 lei
Dacă ai un cod de voucher, click aici

Detalii

De Eric-Emmanuel Schmitt

Un spectacol și un exercițiu cinematografic de: Mariana Cămărășan și Amalia Florina Iorgoiu (regie, scenografie, adaptare, sound / light / video design)
Asistență regie: Sanda Anastasof
Imagine și montaj: Alexandru Condurache
Imagine: Diana Iabrașu
Manager proiect: Claudia Maior
Subtitrarea: Camelia Oană
Distribuția: Diana Fufezan și Adrian Matioc

Poate supraviețui iubirea? Nu numai după diminuarea impactului inițial al primei întâlnirii, dar chiar și după confruntarea cu timpul, cu iluziile și deziluziile, cu amăgirea și dezamăgirea?
După ce Gilles își pierde memoria în urma unui accident casnic, soția sa, Lisa, îl ajută să redescopere casa, să-și redescopere existența, dar și viața conjugală, pentru ca, eventual, ambii să și-o reconsidere. Problemele de comunicare și diferențele majore de percepție a vieții și a relației lor de cuplu, ce trebuiau lămurite și împărtășite, capătă astfel o nouă anvergură. Tăcerile trebuie să fie înlăturate, iar frustrările scoase la suprafață. Rămâne de văzut ce va rămâne dintr o căsnicie atunci când toate cărțile vor fi date pe față...

Eric-Emmanuel Schmitt (n. 1960), prozator și dramaturg, este unul dintre cei mai populari și apreciați scriitori ai momentului ale cărui cărți au făcut și încă fac parte din listele de bestseller-uri din numeroase țări. După ce a absolvit în 1983 cursurile prestigioasei École Normale Supérieure din Paris, a obținut titlul de doctor în filozofie trei ani mai târziu. Debutul său ca dramaturg din 1991 este bine întâmpinat, însă următoarea sa piesă de teatru, „Vizitatorul”, îi va aduce, cu adevărat, recunoașterea unanimă din partea criticii. Începând cu anul 1994 începe să publice constant, pe lângă piese de teatru, romane („Secta Egoiștilor”, „Evanghelia după Pilat”, „Adolf H. Două vieți” etc.), nuvele și proză scurtă (cea mai cunoscută fiind „Oscar și Tanti Roz”). A primit peste 20 de premii și distincții literare, iar în 2011 a fost recompensat de Academia Franceză cu Grand Prix du Théâtre pentru întreaga activitate. Tot în 2001 primește titlul de Chevalier des Arts et des Lettres.

Mariana Cămărășan – „nu reușesc, oricât aș încerca, să duc până la capăt actul sincerității/ amețitor ca mersul pe sârmă, la mare înălțime, fără plasă de siguranță/ reînvăț să trăiesc nemijlocit de cuvânt, de imagine, de semn, de sugestie,/ în afara spațiilor teatrale cu sunete sintetizate și lumini de reflectoare/ în adierea vântului, în fața cerului, pădurilor, apelor, dealurilor și munților/ dar îmi sună în cap replici știute și neștiute din montări trecute și viitoare/ spectacolele mele – casele, iubirile, viețile, visele, minciunile și adevărurile mele”

Amalia Florina Iorgoiu – „Întotdeauna am fost în căutare de cuvinte. Înainte pentru poezii, iar acum și pentru spectacole. Dar cuvintele se nasc din trăiri și imaginație, prin urmare nu fac altceva decât să trăiesc și să visez prin și pentru poeziile mele sau spectacolele pe care le voi face. (...)
Sunt la o răscruce și caut. Nu vreau să mă întorc, dar înainte e ceață. Știu doar că dincolo de ceață sunt eu. Despre asta este teatrul, despre sine și nenumăratele descoperiri, despre limite depășite și surprizele pe care le ai pe drumul ăsta către tine. Despre întrebări. Despre neînțeles ce trebuie înțeles. Personajul. Cât de surprinzătoare pot fi unele acțiuni ale sale (chiar și pentru el, devenindu-i povară) sau lipsa sa de acțiune. Pentru a-l înțelege și cunoaște, cât cauți în tine și dincolo de tine... Și uneori, stând față în față cu un personaj, un necunoscut la început, mă întreb dacă spectatorul ar vrea să-l cunoască, dacă drama lui nu ar fi prea dureroasă pentru el... Nu aș vrea să provoc doar durere ci s-o însoțesc cu puțină compasiune, înțelegere, îngăduință, acceptare, bucurie, iluzie, visare, liniște, tihnă... (...)
Mi-aș dori să pot aduce pe scenă povești care să ne facă pe toți mai buni, care să ne amintească
să fim îngăduitori, să acceptăm că suntem diferiți, că fiecare are adevărul lui, credința lui... că toți suntem oameni cu sentimente și ducem cu noi povești. (...)”