Bilete Suceava: Teatru „CORD” - 22 oct, ora 18:00 - Auditorium Joseph Schmidt - Universitatea Stefan Cel Mare

Suceava: Teatru „CORD”

Auditorium Joseph Schmidt - Universitatea Stefan Cel Mare, Suceava

miercuri, 22 octombrie, ora 18:00 acces de la 17:45

Cumpără bilete

Vezi harta locurilor
Nr. bilete
Acces General
Dacă ai un cod de voucher, click aici
Biletele sunt returnabile
CORD este un spectacol cu o teatralitate aparte, cu o poveste universală și atemporală, cu o estetică plasată undeva între cotidian și suprareal, având ca protagoniști niște marginali aflați la granița dintre râs și plâns: clovnii. Personajele spectacolului evocă vagabonzii lui Beckett, acele ființe inocente care se sustrag timpului și greutăților vieții prin speranță și visare inocentă.
Clovnii Andreei Darie se joacă cu publicul și creează un sentiment de complicitate în conștiința colectivă a sălii. Există întotdeauna în ființa clovnului ceva ce îl definește ca fiind „celălalt” și, totodată, el stă ascuns în fiecare dintre noi. Acest spectacol în care umanitatea se manifestă prin joc, machiaj, costum și nas roșu, pune un semn de egalitate între indivizi, anulând granițele între etnii, rase, naționalități, religii, categorii sociale, orientări sexuale, convingeri politice, vârste sau apartenențe la categorii defavorizate.
 
CORD este un soi de „corabie a nebunilor”, sintagmă asociată frecvent lumii clovnești. CORD vorbește despre alteritate și eșec. CORD explorează în mod neostentativ paliere filozofice ale existenței, deturnând în cheie comică „fundăturile” spre care mărșăluiesc personajele sale. Astfel, CORD transcende scopul imediat al actului clovnesc: distracția.
 
Spectacolul este, prin excelență, unul interactiv, spectatorii devenind în răstimpuri actori sau, poate, chiar clovni. CORD încurajează publicul să-și evalueze abordarea față de viață, de schimbările climatice sau de capacitatea noastră de a fi restabili ordinea și echilibrul.

Acest spectacol este destinat elevilor de liceu și studenților!
 
REGIA: Andreea J. Darie și Octavian Jighirgiu
COSTUME: Alina Dincă-Pușcașu și Jenița Stănilă
DESIGN DE LUMINI: Adrian Buliga
DESIGN DE SUNET: Ștefan Năstase
COREGRAFIE: Alice Veliche
ELEMENTE DE PRESTIDIGITAȚIE: Emanuel Florentin
REGIE TEHNICĂ: Emilian Andrei
 
Reprezentații orele: 16.00 și 18.00
 
Bilete cu reducere se pot achiziționa de la sediul Casei de Cultură a Studenților din Suceava (str. Zorilor lângă Auto Albina) de luni până vineri între orele 9-16 sau de la intrare începând ora 15.00, doar în ziua spectacolului, în limita locurilor disponibile.