Hearth / Casa KERIM , București
vineri, 20 septembrie '24, ora 21:00
E un spectacol al aglutinărilor de tot felul, al proximității și sonorității, un tur de forță a cărui metaforă dramatică conține o poveste de dragoste tip păpușă rusească. Mircea și Irina, cele două personaje, se întâlnesc și se îndrăgostesc când niciunul nu mai are nimic de pierdut: aflați într-o situație limită, cei doi trăiesc tipica „aventură de-o noapte” într-o noapte atipică, în care nu mai există prezent, trecut sau viitor, viață ori moarte, vis sau realitate, ci numai uși deschise între toate, culoare devenite pretext pentru tensionări tematice melancolice, existențialiste și comice. „Prizonieri liberi” ai unei lumi ritualice în sens, dar contemporane în elementele care o alcătuiesc, îndrăgostiții ființează, închipuie sau rememorează o legătură afectivă în care toți ne putem regăsi, dar nimic nu e ceea ce pare.
Co-producție: Asociația Hearth/ Casa Kerim, București
Spectacol co-finanțat prin platforma Theatre in Palm în cadrul Local Theatre Lab
Text și dramaturgie: Mihai Ivașcu
Cu: Alexandra Mihaela Dancs, Vlad Benescu
Regia, decorul, costumele: Alexandra Mihaela Dancs, Vlad Benescu
Concept, direcție artistică, coregrafie: Alexandra Mihaela Dancs, Vlad Benescu
Sound design: Lala Mișosniky
Light design: Vlad Benescu
Masterizare: Studio 48-50
Intervenții voci: Jean-Lorin Sterian și Robert Bălan
Afiș: Andrei Stan
Sala: Hearth / Casa KERIM
Durata: 65 min - fără pauză